Cum a fost la Noaptea Literaturii Europene la Bucuresti?

Ieri seara am ajuns mai mult accidental la Noaptea Literaturii Europene la Bucuresti. Am ramas surprinsa de o initiativa care mi-a depasit cu mult asteptarile.

Din pacate intre cele 3 ore intre care a durat evenimentul (19:30-22:30) nu am reusit sa vizitez decat cateva locatii. As fi vrut mai mult. O sugestie ar fi ca la editia viitoare sa avem chiar o noapte intreaga la dispozitie.

 

19:20 Am inceput in cafeneaua si Galeria de arta Alchimia din Calea Mosilor nr. 95. Aici evenimentul a fost sustinut de Institutul Turc. Nestiind la ce sa ma astept m-am dus si mi-am comandat o bere de la bar ca sa-mi fac curaj.

Ce-i drept nu am mai fost in Alchimia pana acum, dar mi-a placut foarte mult. Un loc nonconformist, decorat cu cateva opere de arta avangardiste si cu un bar cu niste bauturi la fel de neobisnuite de care nu am mai auzit (locul perfect sa experimentezi). Curtea localului aduce un pic a Acuarela.

Sub efectul unei muzici de fundal orientale, o tanara doamna imbracata cu straie turcesti a inceput sa ne vorbeasca/recite teatral despre iubire. Mi-a placut. Nu atat rolul jucat, cat ideile. Cred ca ce mi-a ramas cel mai mult intiparit in minte a fost faptul ca a iubi pe Allah (perfectiunea) e atat de usor, dar a iubi pe cei din jurul nostru (care sunt atat de plin de defecte, lenesi, rai si chiar cruzi uneori), acolo este adevaratea provocare!

In timpul evenimentului am fost serviti cu paharele mici (de plastic din pacate) de cafea turceasca. Gusul cafelei mi-a trezit amintiri de departe, de la ultima mea cafea turceasca bauta acum multi ani. Mi-a placut la nebunie!

 

 

19:53 Lasand atmosfera orientala am traversat vizavi la Asociatia Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (loc in care sincer nu credeam ca o sa ajung in this life time). Acolo un artist (Norzeatic) ne-a citit din Hrabal. O poveste amuzanta.

Am fost invitati sa vizitam centrul (arhidecorat cu animale impaiate – mi-au placut cerbii dar deja ochii sticlosi ai covoarelor incepusera sa ma sperie).

Am primit o bere Staropramen gratuit, in timp ce-l audiam pe Kafka (absurdul nu a fost niciodata intre favoritele mele). Am baut repede si am fugit mai departe.

 

20:25 Am traversat, am facut la stanga si am ajuns la Bursa de Valori Bucuresti. Am fost inregistrati foarte “oficios” in Registrul de Vizitatori de la Receptie, poftiti intr-un lift simandicos alaturi de un domn liftier, in cladirea de 14 etaje si urcati la 2. Am avut parte de o companie selecta in lift, un oarecare “domn Calinescu” dupa cum liftierul i se adresa, imbracat la 4 ace, probabil un membru din conducere, care a intrebat bine dispus si interestat unde mergem.

La etajul 2 am intrat intr-o mare camera de conferinte, unde s-a citit una din cele  mai “deocheate” din lecturile pe care le-am audiat in seara cu pricina. Literatura britanica, selectiile  au fost Gradina de ciment a lui Ian McEwan si Ce hacuiala! a lui Jonathan Coe.  Mi s-a parut ca citititorului ii facea mare placere acest tip de lectura.

Ne-am retras incarcati cu suveniruri (agenda si pix), doze de Cola si daca nu era suficient la plecare am fost opriti intr-un Meeting Room unde am fost invitati sa participam la un concurs in urma caruia am castigat carti.

 

21:05 Suntem in Dianei 4, locul vuieste, lume multa, multe biciclete parcate in fata. Hipsteri or not, oamenii stau fericiti la mese si vorbesc. Simti energia. Urcam sus, podeaua scartie. Ajungem intr-o camera slab iluminata, unde singurul lucru care se vede este micul pupitru unde Nicoleta (n.r Lefter) citeste din cartea lui Jerome Ferrari (Predica despre caderea Romei). E ceva in atmosfera din camera, ceva apasator, ceva in vocea ei, ceva in felul in care degetele i se plimba pe filele cartii, care te emotioneaza, iti simti brusc parul de pe ceafa ridicandu-se. Totul e atat de vizual si dur in povestea asta, parca nimic nu te face sa traiesti ca un roman frantuzesc.

Deodata se termina, Nicoleta se ridica in picioare si as putea sa jur la lumina veiozei de pe pupitrul acela ca are ochii inlacrimati. Nu am timp sa aflu. Plecam mai departe.

 

21:37 Am ajuns in Cafeneaua The Living Room. E dragut. Pe scena troneaza un scaun frumos din piele visinie. Reflectoarele sunt montate spre el. Ilinca Goia – o stiu, am vazut-o la televizor, dar ce inalta e- incepe sa ne citeasa James Joyce – Ulise, o face teatral, pasional, dar nimic din mine nu mai tresare ca mai devreme.  O prietena comanda un Cheese Cake, gust dar nu sunt incantata. Ce urmeaza?

 

21:56 AristoCats– de mult vroiam sa ajung aici, suntem intampinati cu voie buna, explicatii, ceaiuri cu gheata de nenumarate feluri si ciocolata de casa (cu arom de cafea si ceai). Gustam, ne rasfatam, ne extaziem si luam loc in sala.

Adriani Titieni incepe sa citeasca din Vieti paralele, o poveste despre Eminescu si Veronica Micle. Am crezut ca o sa ma plictiseasca, dar Adrian are un fel de a citi care te absoarbe complet. Uiti cum te cheama, uiti ca esti intr-o sala, uiti ca iti citeste el si nu se intampla in realitate. Pana sa-ti dai seam ace se intampla, s-a terminat, o domnisoara ne anunta ca urmeaza concursul cu proverbe. Lumea ghiceste, mai castigam o carte. Inca o bucatica de ciocolata si hai acasa!

 

O initiativa frumoasa, o organizare deosebita, la anul suntem din nou acolo!

Leave a comment

Your email address will not be published.

*



'